O intamplare haioasa

Posted by

Pot spune ca in aceasta dimineata m-am trezit putin cam devastata. Se pare ca in urma oboselii acumulate, dar si a dezamagirilor mi se intampla tot felul de lucruri ciudate pe care as vrea sa le alung cumva. Nu stiu daca acest lucru se va intampla sau nu, caci asa cum am mai spus evenimentele ce se petrec nu sunt intamplatoare. Si sunt nevoita sa spun acest lucru pentru ca in dimineata asta chiar s-au intamplat multe lucruri si nu tocmai bune. Numai ca acum realizez ca si toata nenorocirea, nefericirea asta are si ea nota ei de umor. Astfel ca in paragrafele urmatoare am sa va povestesc cum mi-am inceput eu dimineata asta nu prea senina pentru mine.

„M-am trezit de dimineata cu speranta ca voi avea o zi buna si nu ca starea mea de spirit, dar se pare ca m-am inselat amarnic. In drum spre statia de unde iau autobuzul pentru a merge la birou abia daca am scapat de un mic accident. Apoi cand am zis ca am rasuflat usurata si ca nimic nu s-a intamplat era sa ma lovesc cu capul de tavanul masinii in momentul in care m-am urcat in maxi taxi.

In sinea mea ma gandeam ca am inceput prost si ca aceasta zi de vineri poate fi mai rea decat o zi de marti cu trei ceasuri rele. Nu credeam vreodata ca starea mea se va reflecta in ceea ce fac si in locurile in care merg. Pe drum, in timp ce microbuzul rula pe drumul catre oras, o masina puternica ne taie calea si mai, mai sa ne ciocnim. Abia daca am putut sa ma tin de scaunul din fata mea fara sa ma lovesc de ceva.

Doamne cat de rau a inceput ziua asta si nici nu vreau sa ma gandesc ce va mai urma. Nu ma simt in stare de nimic, iar pe interior simt o durere infinita. Pana la urma reusesc sa ajung la birou. Cand incerc sa intru pe usa imi dau seama ca am daramat totul in jurul meu. Seful meu are chef de sotii, iar eu nu am chef de nimic asa ca i-o scurtez inainte sa mai apuce el sa mai spuna ceva. Ma asez la birou si incep sa caut subiecte, cand dau de acest clip”:

https://www.youtube.com/watch?v=8pvU1htm37s

Brusc incep sa am un ras isteric si ma gandesc ca poate asa ar trebui sa fac si eu haz de necaz de problemele mele. Ce poate fi mai rau decat ceea ce s-a intamplat in toiul diminetii. Cred insa ca daca persoana pe care o cunosc, ce are cam acelasi comportament ca domnisoara de mai sus, atunci cand este la volan, ar vedea asta s-ar prapadii de ras.

La cum o stiu eu la volan sigur s-ar folosi de farduri si de tot ce are la indemana pentru a scapa bazma curata din orice tip de probleme. Si nu mi-e de mirare acest lucru, ci mai degraba ma intreb cum naiba reuseste sa faca acest lucru. Ma incrunt si ma gandesc ca ar trebui sa-mi iau probemele peste picior si sa ma bucur de momente. Una peste alta, chiar am ras cand am vazut clipul respectiv, iar asta a facut sa-mi imbunatatesc starea.