Posted by Rasul, se spune, face foarte bine intreg organismului, declanseaza hormonii fericirii pe care ii cunoastem sub numele de endorfine. Si, de ce sa nu radem mai des cand fie auzim o gluma buna, fie auzim o poveste plina de umor? In cele ce urmeaza, am sa va povestesc o intamplare cu o incarcatura hazlie, care sa va destinda toti muschii faciali.
Cand eram in scoala generala, mereu visam sa ajung in echipa de majorete, pentru ca le vedeam tot timpul pe fetele mai mari cum se distreaza si se antreneaza si imi parea un lucru frumos. Si nu eram majoreta asa, oricum, ci pentru echipa de fotbal a scolii, lucru care mi se parea a fi o realizare. Cum nu orice fata ajungea intr-o asemenea ipostaza, auzisem ca se dadeau niste testari, prin care se testau abilitati sportive si nu numai. Mi-am zis sa incerc, desi niciodata nu am fost printre cei mai buni la ora de educatie fizica.
Intr-o zi, niste testari de acest fel se sustineau chiar pe terenul de sport al scolii, unde erau stransi o multime de elevi, de la cei mai mici de gimnaziu, pana la cei mai mari, de clasa a VIII-a. Eram destul de convinsa ca pot sa trec si ca voi face asta, incat am vorbit cu profesorul de sport sa intru printre primele zece fete care se bateau pentru un titlu de majoreta. Bun. Asta nu fusese cea mai grea parte. Ajunsa in teren, in fata atator oameni, profesori si elevi, entuziasmul incepuse sa capete o nota mai mult de jena decat de curaj si determinare. Prima proba a fost cea sportiva, unde trebuia sa alerg, sa sar coarda si sa fac si alte exercitii fizice. Cei 50 m i-am parcurs in mai multe secunde decat trebuia, in coarda mi-am impletit si mainile si picioarele, iar la celelalte nu as zice ca am excelat. Toti se amuzau pe seama mea.
Nu trecusem inca de partea cea mai grea. Ultima proba a fost cea de dans, dans pe diferite stiluri de muzica. Aici a urmat cea mai interesanta parte. Stil hip hop, dance, muzica usoara. La un moment dat, auzisem muzica populara si mi-am zis ca asta trebuie sa fie o gluma. Dar m-am conformat si atat elevii, cat si profesorii au inceput sa rada. Manevra fusese a unuia din clasa a VIII-a, a unui baiat care facea parte chiar din echipa de fotbal a scolii. M-am rusinat si mi-am plecat capul in pamant. Din neatentie, cum am incercat eu sa alerg de la fata locului ca sa vina urmatoarea fata, m-am impiedicat in sireturile de la adidasi si am cazut in iarba, pe teren. Atunci au ras toti mai copios decat prima data, mai ales ca mi se vazuse si lenjeria intima, avand o fusta scurta pe mine, asa cum ni s-a cerut noua, fetelor, care participam la probe. Bineinteles ca nu am fost aleasa in echipa de majorete, ci am fost aleasa mascota echipei de fotbal, asta insemnand ca a trebuit sa suport cateva luni de zile un costum enorm, in forma de minge, care ma facea sa arat penibil. Asa ca de atunci, cand am trecut la liceu, am renuntat sa ma mai bag in cine stie ce competitii, concursuri sau mai stiu eu, ca sa nu mai trebuiasca sa se mai amuze altii pe seama mea.
